Poemul zilei(91)
Iubite, mi-ai adus atâtea flori
Elizabeth Barrett-Browning
Iubite, mi-ai adus atâtea flori
culese – vara, iarna – din grădină;
mi-era de ele-odaia strâmtă, plină,
zâmbeau și-n zi cu soare și cu nori.
În schimb, acum, privește înflorite
aceste gânduri ce mi-am smuls din piept
de-alungul zilelor... Eu ți le-ndrept
de dragul dragostei... Vezi, năpădit e
răzoru-mi de căinți și buruiană.
Privește-l; iată iedera, gherghinii...
Să-ți fie mâinile cerească mană,
păzește-mi toate florile grădinii
și fie-ți ochii de credință plini,
căci ele-n sufletu-mi au rădăcini.
(din volumul Sonetele unei portugheze, Înfățișare în versuri românești de Barbu Solocalu, Ed. Univers, 1971).