Iarna bolnavă de gâlci

                                       Ștefan Augustin Doinaș

 

Soarele a venit, a cântat și s-a dus.
Cioara stă – o pătrime grasă pe cracă.

Între cer și pământ – un rachiu în extaz,
streșini luminate de plâns, uluire săracă.

Numai în șes, numai pe-o minge de argint,
numai pe tipsia Irodiadei încape

țeasta lumii de astăzi, chelia de ger,
fața cu zece, o sută, o mie de pleoape.

Iarna bolnavă de gâlci răsuflă greoi.
Visul îngerilor, desenat pe ferestre,

nu se-ndură să picure: fete cu ac
îl înțeapă, îl împătură-n lada de zestre.

 

(din Opere, vol. 1, Poezii, text ales și stabilit, note, comentarii, variante, cronologie și indicii de Alexandru Ruja, Editura Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2016)