Poemul zilei(118)
Musafiri din străinătate
Louise Glück
1.
La ceva vreme după ce intrasem
în acea perioadă a vieții la care oamenii fac aluzii
doar când e vorba de alții, nu și de ei,
în miez de noapte a sunat telefonul.
Suna și suna de parcă lumea ar fi avut nevoie de mine,
deși în realitate era invers.
Stăteam întinsă-n pat, încercând să analizez sunetul.
Avea insistența mamei și stânjeneala dureroasă a tatei.
Când am răspuns, linia era moartă.
Sau telefonul funcționa, dar cel care sunase era mort?
Sau nu sunase telefonul ci, poate, la ușă?
2.
Mama și tata stăteau în frig pe treptele de la intrare.
Mama mă fixa cu privirea, pe mine,
o fiică, o femeie aidoma ei.
Nu te gândești niciodată la noi, a spus.
Îți citim cărțile când ajung în ceruri.
Abia de ne mai menționezi,
abia ce-o mai amintești pe sora ta.
Și-au arătat spre sora mea moartă,
o ființă cu totul străină,
strâns înfășurată-n brațele mamei.
De n-am fi noi, a spus ea, tu n-ai exista.
Iar sora ta – ai sufletul surorii tale.
Apoi au dispărut, ca misionarii mormoni.
3.
Strada era din nou albă, toate tufișurile acoperite
cu zăpadă greoaie copacii sclipeau, încorsetați în gheață.
Stăteam întinsă în întuneric,
așteptând să se sfârșească noaptea.
Părea să fie noaptea cea mai lungă
pe care o trăisem eu vreodată,
mai lungă decât noaptea-n care m-am născut.
Scriu mereu despre voi, am spus cu voce tare.
De fiecare dată când spun ,,Eu”, mă refer la voi.
4.
Afară, strada era tăcută.
Receptorul zăcea pe-o parte
printre cerșafurile mototolite;
zvâcnetul lui arțăgos încetase de câteva ore.
L-am lăsat așa,
cu cordonul lui lung șerpuind pe sub mobilă.
Am privit cum cădea zăpada;
nu prea ascundea lucrurile,
cât le făcea să pară mai mari.
Cine-ar putea suna în miez de noapte?
Necazurile sună, disperarea sună.
Fericirea doarme ca un prunc.
(din volumul Noapte credincioasă și virtuoasă, traducere din limba engleză de Bogdan-Alexandru Stănescu, Ed. Pandora Publishing, 2021)
