În preajma sărbătorilor, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” invită publicul la două evenimente de excepție.
Vineri, 12 decembrie 2025, ora 18:30, magia sezonului va prinde viață în Concertul de Crăciun, sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea, alături de o distribuție strălucitoare de soliști și de Orchestra și Corul Teatrului, pregătit de maestrul Adrian Stanache.
Atmosfera de sărbătoare continuă duminică, 14 decembrie 2025, ora 18:30, cu celebra operă Turandot de G. Puccini, într-o montare semnată de Alice Barb (regie și light design) și Adriana Grand (scenografie). În distribuție se vor regăsi artiști consacrați și invitați internaționali, sub conducerea muzicală a dirijorului Koichi Inoue.
Orchestra, Corul și Baletul TNOB „Oleg Danovski” vor oferi o seară memorabilă, plină de dramatism și splendoare.




Nu sunt încă comentarii aprobate.