Sufletul meu

                                  José Martí 
 

Tu plutești peste toate,
Fiule, sufletul meu!
Tălăzuirile
Agitatei nopți
Pe pieptul meu gol
Zorii ți le lasă 
Și spaima zilei
Amară și tulbure 
Te-azvârle în apele 
Agitatei nopți.
Mic străjer mărinimos,
Neînchisă poartă
A adâncului meu cuget
Iubitor o păzești;
Și dacă-n umbre ascunse 
Mă pândesc, zgârcite,
Geloase pe liniștea mea
Feluritele zbuciume, – 
În pragul întunecat
Tu, mândru, te-nalți –
Și le închid trecerea
Albelor tale aripi!
Unde de raze și flori
Zorii aduc; călărești
Pe luminoasele unde.
Nu raza zilei mă cheamă;
Nu – doar mânuțele tale 
Pe perna mea,-mi spun
Că ești departe:
Îmi spun nebunii!
Ele au umbra ta;
Eu am sufletul tău!
Sunt noi simțăminte,
Ale mele, ciudate.
Eu știu că ochii tăi
Acolo,-n depărtate 
Tărâmuri, fulgeră, –
Și în auritele
Unde de aer, aș putea,
Iată, cu mâinile mele,
Raze să secer, cum raza
Stelelor aș secera-o,
Eu, din privirile tale;
Tu plutești peste tot,
Fiule, sufletul meu!

 

(din volumul Versuri. Traducere și cuvânt înainte de Aurel Covaci. Editura Univers, 1974)