Sărutările de rouă

                                          Omar Ibn Abi Rapta
 

Bate inima chemând
amintiri de-acel pământ 
unde noaptea fără tihnă
hoinăream de-al dragei cânt.
Trei erau ca niște zâne,
muguri sânii împungând:
una jună, alta toamnă,
alta ca un soare sfânt...
O-ntrebai pe cea din urmă:
 – Cine sunteți? Surâzând.
Roua gurii, semn cu ochiul
și cu mâna face blând (...)
Dărnicia ei întinse-al 
buzelor suav osând
noaptea-ntreagă stropi de rouă
ne-mpărțirăm, sărutând –
gustul lor părea zăpadă
stinsă-n vinuri și cuvânt (...)
 – ,,Pelerini am fost pe culmea 
Arafat, uniți de-un gând!”
Spus-am: ,,Rătăcesc cu mintea!
Tu mă minți acum plecând!”
Zise: ,,Ba ești tu cel care 
cauți veșnic alt frământ!
Chiar când ne vorbești doar nouă
spui un vers, nu jurământ.
Aș fi vrut mai bine-n suflet
adevărul să-l împlânt,
sau să mă iubești ca mine!”
Spus-am: ,,Ba mai dornic sunt!”

 

(din antologie de poezie arabă, perioada clasică, vol.1. Traducere, antologie și note de Grete Tartler și Nicolae Dobrișan. Editura Minerva, 1982)