Când mă gândesc la mama

                                                Luciano Erba 
 

Nimic n-am scris despre tine când te-ai dus
puțin am scris și dup-aceea, acest lung după.
Te reîntorci numai în visele de fiecare noapte 
sau ziua, întâmplător, în aerul din strada B.
după ce a nins și poți respira;
sau în vreo lumină de după-amiază cu jaluzelele aproape trase
în acel foșnet de ziar de format mare;
sau în câte un nume de loc ce mi se oprește în gât.
Numai atât? nu accept moartea, mi se spune.
E adevărat, nu-ți redeschid casetele, nu-și recitesc scrisorile.
Să nu fiu eu oare 
nimic altceva decât o piatră
un Giovannino fără inimă?
Cât timp mi-o mai rămâne ca să învăț 
să surâd și să iubesc ca tine?

 

(din volumul Poeți italieni din secolul XX. De la Giovanni Pascoli la Valerio Magrelli. Traducere, prefață și note introductive de Marin Mincu. Editura cartea Românească, 1988)