Cântec de bucurie

                                       Jørgen Nash 
                                       (1920-2004)

 

Da, sunt îndrăgostit de pământ, 
de femeia ce-mi zămisli
o floare,
un prunc,
în această primăvară-nverzită.

De câte ori vă privesc, 
bucuria enormă îmi traversează
ca un fluviu
ființa.

Când pruncul suge
sânul tău darnic,
și tu, și el,
și eu
trăim în această lumină
o clipă de fericire supremă.

 

(traducere de Tașcu Gheorghiu)

(din volumul poezie nordică modernă (Danemarca, Finlanda, Islanda). Culegere de Veronica Porumbacu și Tașcu Gheorghiu. Traducere de Veronica Porumbacu, Tașcu Gheorghiu și Petre Stoica, Editura Pentru Literatură, 1968)