Am fost acolo și am fost aici

                                                        Karel van de Woestijne
                                                        (1878-1929)

 

Am fost acolo și am fost aici,
țărâna scormonind și cerul eu.
Și ce-am găsit? Nici o lumină, nici
un licăr mai puternic ca al meu,
nici barem o oglindă pentru mine,
nimic pentru păcate să m-aline.

O masă mi-au întins, din îngâmfare, 
de cer însă nebinecuvântată, 
și am clintit a gliei sare toată.
Eu sângele să-mi vărs a fost să-nvăț
La al cenușii mele trist ospăț.

Cât, oare, a ținut cumplitul praznic?
Tu mi-ai fost oaspele din urmă, scârnă,
tu moarte, scârbă, cu scheletu-ți groaznic,
și gura ce cusută-ți e cu sârmă.
Și-am rupt amăgitoarea învoială,
căci beat eram, cuprins de amețeală.

Și după alte prăzi am tot umblat, 
silit, de-atunci, sub soare și sub stele.
O, vânător în veci înfometat!
Pe degetele înghețate-o piele
de ger crăpată mi se scorojise,
cum nu puteai să vezi nici chiar în vise.

Și-am fost acolo, și am fost aici, 
și cerul preamărind, și iadul greu.
Ce-am dobândit? Nici o lumină, nici
Nici un licăr mai puternic ca al meu.
Și-al meu obraz ca noaptea cea adâncă
cel mai frumos din sorii lumii-i încă.

 

(din antologie de poezie neerlandeză, olandeză și flamandă. În românește de Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci, Petre Solomon, Editura Minerva, 1973)