Scrisoare mamei

                                                Gabriele d'Annunzio
                                                (1863-1938)

 

Îți scriu acuma din balconul casei,
Din fața camerei ce dă spre mare,
Și'n orice clipă îți sărut buchetul
De flori ce ieri mi l-ai trimis în dar.

Din când în când, zefirul de pe mare
Mi-aduce-un val de proaspete miresme,
Și-acolo-n fund, în bucuria umbrei
Și a luminei, Soarele dispare.

Cu sufletul îndrăgostit de tine,
De'nfioratele-ți săruturi și suspine,
De ochii tăi, de râsu-ți liniștit.

Eu văd în toată strălucirea ceea
Suavu-ți chip înconjurat de raze,
Ca o madonă sfântă de Murillo.

 

(din volumul Patruzeci și patru de sonete. Alese și traduse în metru original, cu biografie, bibliografie a poeziilor poetului, o bibliografie italo-română și un studiu despre sonet de Dimen Constantinescu și un portet și gravuri cioplite în lemn de Marcel Olinescu, Editura Hyperion, 1934)