Teren de fotbal

                                     Irina Kotova 
                                     (1967)

 

lângă școală 
era internatul pentru copii
cu paralizie cerebrală

după ore săream 
gardul înalt 
și urmăream pe furiș
cum ei joacă fotbal

m-am atașat de ei
le știam fiecăruia grimasele
unora și numele

acești copii aminteau artropodele 
cu aripile labele
rupte în bucăți
deocamdată – aripile 
și deocamdată – labele 
cu mișcări ridicole
cu disperare încercau 
să bage mingea în poartă

 – de ce sunt așa? 
am întrebat-o pe mama
ea mi-a desenat creierul uman
spre el veneau ațe de la măduva spinării
mi-a răspuns:
 – aici sunt defecte


noaptea am visat 
țevile negre stricate 
ale canalelor de naștere
în care trosneau vertebrele
și cutia craniană
limbricii genă bandajați
pe cârje
rătăceau prin întuneric
susținându-se unii pe alții

la campionatul județean de șah
cei de la internat au câștigat
în curând internatul a fost transferat 
la o altă adresă – 
neșteptat și pe neobservate 
de parcă l-ar fi trimis pe o altă planetă

noi săream gardul
jucam fotbal
pe terenul lor
pe al nostru – 
au crescut păpădii

 

(din volumul Tot ce poți cuprinde cu vederea. Antologia poeziei ruse contemporane. Selecție, traducere și note de Veronica Ștefăneț și Victor Țvetov, Editura Paralela 45, 2019)