Nimica nu mai știu din ce știam

                                                            Pero Gomes Barroso
                                                            (1227-1258)

 

Nimica nu mai știu din ce știam 
de lumea aceasta a cărui mers privesc;
și-apoi îmi vine iarăși să gândesc,
pe ce-am mai sfânt, la ce nicicând gândeam:
acum zăresc ce nicicând n-am zărit 
și aud ce eu nicicând n-am auzit.

Această lume, Doamne, nu-i precum
aceea ce-am văzut-o nu demult;
și de aceea al inimii tumult,
pe-aceea o vrea, pe-aceasta nicidecum:
acum zăresc ce nicicând n-am zărit 
și aud ce eu nicicând n-am auzit.

Și nici de moarte nu mă tem că vine,
și Domnul știe cât voiam să mor;
nimica nu îmi pare-mbietor
și n-am un prieten să-l vorbesc de bine:
acum zăresc ce nicicând n-am zărit 
și aud ce eu nicicând n-am auzit.

Și dacă Domnu ar vrea a m-auzi,
zău că-n această lume, ce-i smintită,
eu inima-am făcut-o să-mi promită 
că bine niciodat' n-oi săvârși:
acum zăresc ce nicicând n-am zărit 
și aud ce eu nicicând n-am auzit.

Nu-i lucru ce să vreau să-l fi plătit,
ca-n lumea aceasta să mai fi trăit.

 

(din Antologia poeziei galiciano-portugheze. SecoleleXII-XIV. Ediție bilingvă. Selecție, traducere din limba portugheză, note și glosar de Dan Caragea, Editura Eikon, 2025)