Nimfa de la fântână

                                               Louis-Honoré Fréchette
                                               (1839-1908)

 

Să-mi scalzi picioru-n unda cristalină, 
Fântână-a mea! Și pe oglinda-ți clară
Să-mi cadă părul blond ca de lumină
Purtat în voia brizelor de seară!

Nimfa pădurii sunt. Mă plec spre tine
Și-adorm în umbrele de trestii goale
Când frunza s-a desprins de ram și vine
Să facă riduri fine apei tale.

Mi-e drag să trec în talie, cu grații,
Prin negrul val, clătind în flori cerceii,
Când noaptea mută pune umbre-n spații
Și aripa-i atinge-n vârfuri teii.

Mi-e drag să văd pe valuri clipitoare  
Cum se-nmulțește noaptea în lumină,
Mi-e drag să văd sub alge plutitoare 
Cum fuge-un val albastru de ondină.

Cascada ta ușoară s-o desferici!
Să curgi fierbând sub spumă argintie!
Sărută-n treacăt tufele de ferigi
Și du spre zare valuri de-armonie!

Ca să te-asculte, noaptea nemișcată
A stins ecoul zilei ce se-ngână!
Ci, curgi mereu, fântână care-mbată,
Ci curgi mereu, iubire-a mea, fântână!

 

(din antologie de poezie canadiană de limbă franceză. Antologie, cuvânt înainte și traducere de Al. Andrițoiu și Ursula Șchiopu, Editura Minerva, 1976)