Vrusesesm totul să găsesc

                                                            Marcel Raymond
                                                            (1897-1981)

 

Vrusesem totul să găsesc 

Și vântul ce lipește nădușeli
pe ceafă și-ntre umeri

Și coifurile de argint 
pe câmpul de azur
unde înghețul verii
în pulbere de tunet explodează

Și ruga păsărilor nevăzute
în verdele brădet

Și negrul șuier al marmotei
zvârlit din peșterile-ntunecate

Și apele înșelătoare 
care cuprind pășunea
cu suta lor de gheare la o mână

Și umbra norului care plutește 
șoim cenușiu peste omăt

Albastră galbenă și albă 
sub acul de albină
o mare de corole unduind 
sub viul soare împotriva morții

A trebuit să fug 
până-ntr-atât mi s-au părut de aspre
toate acele lucruri ah! pe care
de dimineață le iubisem împreună

și seara-am salutat 
cerneala cerului și trăsnetul

 

(din volumul lirică elvețiană de limbă franceză. Tălmăcire, antologie și prezentări de Jeam Grosu. Prefață de Odette Renaud-Vernet, Editura Minerva, 1985)