Permisie totală
                                                      Jacques Prévert 
                                                      (1900-1977)

Chipiul mi l-am pus în colivie
și am ieșit cu pasărea pe cap
Deci
nu se mai salută
a întrebat maiorul
Nu
nu se mai salută
a răspuns pasărea
Ah scuză-mă
am crezut că tot se mai salută
a spus maiorul
Nu face nimic oricine se poate înșela
a spus pasărea.


(din volumul Poeme. În românește de Gellu Naum, Editura Univers, 1965).