Sorb iară 
                                                                               Andrej Plávka
                                                                               (1907-1982)

Sorb iară vinul nou și tulbure, în vie,
a câta oară-n toamna ce-atât de iute trece?
Sorbind, iubirea în sânge-mi reînvie 
și ochii mi se-aprind, visarea mă petrece,

trezită, tinerețea cu gust de tulburel
mă-ndeamnă tot la pozne și multe boroboațe,
îmi bâzâie-n ureche lăuta cătinel...
dar timpul vrea cu sila să mă-nhațe!

Obrazul tot îmi arde de parcă-aș sta pe jar,
o dragoste nebună mă face hanță-zdreanță.
Vii mintea să-mi sucești, ei, porumbițo, iar
și-odat' cu vinul roșu trezești din nou speranță.

Nici toamna asta arma n-o las de loc din mână,
nu vreau ca să trăiesc din ce-am agonisit.
Hai, soarbe cu nesaț din vinul roș, de vină –
poet și obosit – cine-a mai pomenit? 

 

(din volumul lirică slovacă de la începuturi până azi. Tălmăcire, selecție și prefață de Corneliu Barborică, Editura Minerva 1987).