Jóhann Sigurjónsson
(1880-1919)

 

 Sonet


Apuse primăvara. Parfumul de-nceput
trecu în exaltarea de flăcări estivale.
Dar peste cenușiul acestor zile goale,
azi nicio galaxie de vise n-am văzut.

Sunt la hotarul lumii, pe-un țărm pustiu născut,
mușcat de marea sumbră, cu – doar arar – semnale
din veșnicie. Sânge, sudoare, zile pale,
câteva scoici și scânduri – și anii au trecut.

Dar viața n-am iubit-o mai mult ca azi nicicând.
Eternitate! Pruncii se nasc cu-acest cuvânt
pe buze;-n fața vieții, genunchiul meu se-nclină.

Trufașul, greu își poartă povara în spinare.
Ca floarea de-ntuneric, tânjind după lumină,
vreau să primesc o rază în mâna-mi rugătoare.

 

(traducere de Veronica Porumbacu)


(din Poezia nordică modernă, vol.1. Culegere de Veronica Porumbacu și Tașcu Gheorghiu. Traduceri de Veronica Porumbacu, Tașcu Gheorghiu și Petre Stoica, Editura Pentru Literatură, 1968).