James Agee
(1909-1955)

 

Sonet


Așa-ncepu: Adam e-n lutul său;
Osândele și-au pus pe el pecetea
În clipa chiar când se născu: soi rău
Și muritor, dator să-ndure... Setea
Cumplită ce i-a fost de mic stăpână
Pe trup, pe cuget și pe simțământ,
Mereu sporește, bântuindu-l până
La groapă. Deocamdată, pe pământ
El ară glia – izvodește nații,
Masacre, meserii – învață – scurmă
În ceruri – și puiește generații
Ce, mai setoase, îi pășesc pe urmă,
Când moare el. Adam e-aici în lut
Cu-al său păcat. Așa a început.

 

(traducere de Tudor Dorin)

 

 

(din Antologia poeziei americane de la începuturi până azi, vol. 2. Ediție îngrijită de Leon Levițchi și Tudor Dorin. Prefață și tabel cronologic de Dan Grigorescu, Editura Minerva, 1978).