La Neptun, weekendul 7–9 august, a fost și este, plin, plin de, de toate! Muzică live, recital, tradiții, meșteșuguri, personaje îndrăgite de copii și parade pline de surprize.
Neptun Arena Fest a transformat parcarea Hotelului Neptun într-un loc în care, timp de trei zile, litoralul a avut propriul său ritm de festival.
Vineri, 7 august, seara a început cu eleganța recitalului Anastasiei Violin, urmat de energia show-ului Golden Party cu Mickey & Minnie.
Momentul serii a fost însă întâlnirea cu Compact, una dintre trupele-emblemă ale rockului românesc, care a urcat pe scena de la Neptun Arena Fest pentru un concert live pe malul Mării Negre. Daniel Iordăchioaie a închis seara într-o atmosferă de bună dispoziție.
Tot vineri, Festivalul de Arte & Meșteșuguri a adus în atenție oamenii și poveștile din spatele obiectelor lucrate manual. Athena Biserică, pictoriță cu peste 40 de ani de experiență, transformă inclusiv gențile în adevărate opere de artă purtabile. Domnul Ștefan, venit din zona Clujului, a adus povestea șahurilor lucrate în familie, o pasiune începută încă din copilărie și continuată până astăzi. Iar Maria Fedul, meșter popular lipovean din Tulcea, a venit cu păpuși pictate, coronițe și un univers colorat, construit cu mâinile și cu sufletul.
Sâmbătă, 8 august, Neptun Arena Fest a schimbat din nou registrul. Alba ca Zăpada și Ceata lui Pițigoi i-au adunat pe cei mici, iar apoi scena a trecut pe ritmuri tot mai antrenante, cu Johny Romano, Diana Damian, Nassar și Sari, care au dus publicul până târziu în noapte.
Atmosfera de sărbătoare s-a prelungit și pe traseul Olimp–Jupiter, unde Caravana Veseliei a avut parte de invitați-surpriză. Patrula Cățelușilor a preluat controlul paradei, spre încântarea copiilor de pe margine. Un episod care a rezumat perfect spiritul acestor zile: la Riviera Mangalia, vara vine mereu cu o surpriză în plus.
Iar duminică, Festivalul de Arte & Meșteșuguri continuă să aducă în fața publicului creații și povești ale unor oameni pentru care meșteșugul înseamnă o viață dedicată frumosului. Seara este rezervată din nou celor mici, cu „Prietenii lui Stitch”, show-ul Golden Party programat de la ora 20:30, cu personaje, animație și distracție pentru întreaga familie.
De la recital și rock la tradiție, meșteșug, parade și spectacole pentru copii, Neptun Arena Fest a adunat într-un singur weekend o vară întreagă de energie și culoare. Un weekend în forță, în care Neptun a avut propriul său puls de festival.
Organizator: Organizația de Management al Destinației Mangalia
prin Autentic Events & Technology SRL
Locație: Neptun Arena – în fața Hotelului Neptun, Riviera Mangalia





Nu sunt încă comentarii aprobate.