Charles van Lerberghe 

(1861-1907)



Peste sfârșitul zilei plăcerea-i ca un nor... 



Peste sfârșitul zilei plăcerea-i ca un nor,

Întâi un plâns se stinse și un suspin de dor.

Căzu un măr, un altul și au pornit să cadă

În iarba-naltă, caldă, și-n umbra din livadă.



Din ramuri scară-și face soarele și coboară;

O nevăzută pasăre cântă trist sub seară.

Miresmele din florile moi ce-ncet leșină

Peste pământ alunecă-n unda largă, lină.



S-o farmece pe-aceea ce vine, cu plecate

Priviri ca în visare, cu inima-n uitare

Prin magica grădină cu drumuri încurcate,



Voluptos amurgul cu calda-i răsuflare

Cu mâinile dibace și fine, dinadins

Vicleana plasă-a stelelor oblice a-ntins. 





(din Antologie de poezie belgiană de limbă franceză. Antologie îngrijită, tradusă și comentată de Radu Boureanu, Editura Minerva, 1968)