Giambattista Marino

(1569-1623)



Sclava neagră


Ești neagră, dar frumoasă; din Natură

te-alege Amor, miracol, grațios.

Tu întuneci zorii, de le ești măsură,

stingi fildeș, purpur cu-al tău abanos.

 

Când oare și-unde timpu-alunecos

văzut-a așa vie, așa de pură

rază țâșnind din tușul tenebros,

sau din cărbune stins flăcări și-arsură?

 

Sunt sclavul sclavei mele, mi-a cuprins

c-un laț întunecat inima toată,

și nu îl vreau de albe mâini desprins.

 

O, soare dogorind, parcă-n râs, iată,

alt soare a părut, care-a aprins

și noaptea-n chip, și ziua-n ochi, deodată.




(din volumul Oro, Porpora, Avorio • Aur, Purpură și Fildeș. Din poezia barocului italian. Antologie, traducere din italiană și note de Oana Sălișteanu, Editura Humanitas, 2024).