Baudelarie 

(1821-1867)




Parfum exotic





În calde seri de vară când sorb cu adâncire 

Mireasma care molcom din sânul tău adie,

Un țărm al fericirii în mintea mea învie

Orbit de-o monotonă, fierbinte strălucire:



Un òstrov leneș unde mărinimoasa Fire

De arbori stranii, poame cu care te îmbie, 

Bărbați cu trup subțire și sprintenă tărie,

Femei cu-o fără seamăn de sinceră privire.



Mireasma ta mă duce-n meleaguri minunate

Și văd un port cu multe corăbii adunate

Ce-s încă ostenite de valuri și lumină,



În vreme ce parfumul ce-l dau tamarinarii

Domol îmi suflă nara și-n sufletu-mi se-mbină 

Cu cântecul pe care-l îngână marinarii. 



(traducere Alexandru Philippide)



(din volumul Florile răului. Ediție alcătuită de Geo Dumitrescu, Editura Pentru Literatură Universală, 1967)