Astăzi, 6 octombrie, în a treia zi de Kurban Bayram, reprezentanții UDTTMR au fost gazda noului ambasador al Republicii Turcia la București, Koray Ertaș. Aflat pentru prima dată în mijlocul comunității tătare (noul ambasador al Turciei la București și-a început mandatul în țara noastră la data de 1 octombrie), diplomatul turc a ținut să adreseze un mesaj tătarilor din România: „În Turcia avem un dialog special cu tătarii, fiecare dintre ei au rude şi în România. Tătarii sunt speciali , iar majoritatea au studii şi ocupă funcţii importante, în Turcia tătarii reprezintă o comunitate respectată. Ne bucură mult faptul că şi în România comunitatea tătară are oameni valororşi şi este o comunitate respectată. După cum bine ştiţi Turcia şi România sunt două ţări prietene, aliate din punct de vedere militar şi împreună suntem răspunzători de tot ce se întâmplă în zonă. Cum ar fi criza ucraineană unde am hotărât împreună în luarea deciziilor. În privinţa minorităţilor naţionale România este un stat pozitiv, iar în cea ce priveşte această zonă pot afirma că aici există adevărata democraţie, un model de convieţuire paşnică. Datorită acestui aspect ne putem continua dialogul cu uşurinţă, în mare măsură putem să vă sprijinim şi cred că aceste realţii bune vor dăinui. Existenţa dumneavoastră pe aceste meleaguri ne sporeşte puterea şi reprezentaţi în aceaşi măsură garanţia bunelor relaţii dintre România şi Turcia. Noi împreună cu instituţiile statului român căutăm să vă creem un cadru propice pentru bunăstarea dumneavoastră”, a spus ambasadorul Koray Ertaș.

Imaginea 1 din articolul „Noul ambasaror al Turciei, în vizită la UDTTMR”

La rândul său, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a salutat prezența în mijlocul comunității tătare a diplomatului turc, asigurându-l de toată deschiderea în ceea ce privește derularea de proiecte comune. Cu acest prilej, liderul UDTTMR a făcut și o prezentare a uniunii și a activităților pe care aceasta le organizează.
În timpul vizitei sale, ambasadorul Turciei a fost însoțit de Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozçalıșkan, și de importanți oameni de afaceri turci, printre aceștia numărându-se Ömer Süsli, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Aykut Akbulut, și președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea, Zeki Uysal.

Imaginea 2 din articolul „Noul ambasaror al Turciei, în vizită la UDTTMR”

La întâlnirea cu noul ambasador al Republicii Turcia, din partea UDTTMR au participat membri din Consiliul Reprezentanților, deputatul Varol Amet și muftiul Muurat Iusuf, Șeful Cultului Musulman din România.
După întâlnirea de la sediul central al UDTTMR, reprezentanții uniunii au participat la tradiționala recepție prilejuită de sărbătoarea de Kurban Bayram, oferită de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și Asociația Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea.