Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o atenționare nowcasting de intensificări ale vântului, valabilă în zona litoralului și în Delta Dunării, în următoarele șase ore.

Conform prognozei, între orele 14,00 și 20,00, pe litoral și în Delta Dunării, se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge și depăși la rafală 55 — 60 kilometri/oră.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.