Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
dosarele timpul
Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Pentru Vasile Chirondojan, interesul propriu este mai important decât cel al constănțenilor?

Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Pentru Vasile Chirondojan, interesul propriu este mai important decât cel al constănțenilor?(1884)

Vasile Chirondojan a ajuns în Consiliul Local Constanța, din partea PSD, după retragerea lui Felix Stroe, în 2013.

Despre activitatea lui nu se poate spune mare lucru. Omul se confundă cu Cleopatra, complexul din Mamaia pe care îl deține din 1992, numit după numele fiicei. Este cunoscut însă și ca iubitor al rugby-ului. Deține Rugby Club Cleopatra. Pasiunea aceasta i-a făcut probleme în Consiliul Local, unde și-a exprimat nemulțumirea față de o decizie a colegilor săi din PSD. Este vorba despre o decizia prin care Chirondojan a fost nevoit să-și mute baza sportivă de pe Badea Cârțan, loc unde consilierii au hotărât să se construiască viitoarea Sală Polivalentă a Constanței. În acea ședință, Chirondojan a protestat, dar Mazăre l-a liniștit repede. Este probabil singura dată când consilierul a luptat pentru o idee. Ne place să credem că această idee a fost și în sprijinul constănțenilor, nu numai în interesul său propriu, deși între o bază sportivă de rugby și o sală polivalentă pare clar că cea din urmă are prioritate.

La capitolul sport, trebuie să menționăm că sprijină sportul juvenil. Recent a avut ideea înființării unui turneu de șah pentru copii, susținut la complexul pe care îl deține.

Revenind la ce trebuie să facă în consiliu, precizăm că Vasiel Chirondojan face parte din comisia 1, de studii, prognoza economice-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța.

Vasile Chirondojan s-a mai făcut remarcat prin ceva: prin cererea ca ei, consilierii locali, să fie mai egali decât alții. "În numele a 27 de consilieri, care suntem aleşi de cetăţenii oraşului "Costanţa", vă rog frumos să ne daţi nişte permise, că nu se poate aşa ceva, pe unde mergem ne opreşte toată lumea. Dacă nu, plăteşti. Stai, domle, de ce să plătesc? Sunt al 27-lea om al oraşului, nu am dreptul să intru în staţiune? Eu înţeleg, dar nu pentru noi. Suntem nişte oameni aleşi. Haideţi să dăm Cezarului ce-i al Cezarului!", spune Chirondojan într-o ședință de consiliu. Personal, mă gândesc la Ferma Animalelor: toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele. De ce a cerut Chirondojan acest lucru? Nu are bani? Crede că este trimis acolo pentru a căpăta privilegii? Considerăm că, înainte de a cere ceva de la primărie, deci de la constănțeni, orice consilier ar trebui să dovedească faptul că muncește pentru ei și că a făcut lucruri bune și concrete pentru noi toți.

Chirondojan deține un apartament, o vilă de vacanță și complexul Cleopatra. Nu are trecute mașini în declarație de avere, dar conduce un Mercedes 4x4, înmatriculat probabil pe firmă. Este pensionar, dar a declarat venituri anuale de peste 180.000 de lei din calitatea de administrator de firmă.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence
IMPExpert Birotică și Papetărie
Solid House Constanța

Editorial

Moș Nicolae și nuielușa sa electorală!
scris de Liviu Tramundana
De Sfântul Nicolae, moșu' a pus în ghetuțele murdare din Curte, o ditamai nuiaua! Care i-a lovit în moalele capului pe neascultătorii(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

UNPR-RSE