DE CE POARTĂ PISICA DOLIU ÎN SEPTEMBRIE?(7570)
După 1989 încoace, an de an, în septembrie, plânge și poartă doliu Pisica, locul unde, în aceste zile, până la sfârșitul lunii, se organizează cele mai multe pomeni, parastase și slujbe religioase din Europa.
Nu este un concurs funebru sau de ceremonii funerare, cum s-ar putea crede, la prima vedere, ci un fapt, pe cât de real, pe atât de dureros. Localnicii de la Cotul Pisicii, practic, de la Grindu, își plâng morții de la catastrofa navală “Mogoșoaia'', cum a rămas consemnată ea în evidențele și jurnalele vremii.
Cea mai mare catastrofă!
Sigur, cu excepția locurilor marcate de dezastrele produse de marile cutremure, greu de ținut în frâu ca forță și ca număr de victime.
Cea mai mare catastrofă navală fără vinovați! Doar cu victime... Și nu puține ca număr: peste 200!
După 10 septembrie 1989, Cotul Pisicii și Grindu sunt două locuri pe Dunăre, de la Galați în jos sau în sus, cum vrei să o iei, hașurate cu negru, ca doliu, pe harta navigației din zonă.
În septembrie, mai mult ca în restul anului, Pisica plânge de tristețe și de durere. Sunt rudele celor peste 200 de victime care au pierit în apele Dunării în urma scufundării navei de pasageri “Mogoșoaia'', eveniment tragic ținut la secret de comuniști.
În septembrie, în fiecare an, polul durerii se mută la Cotul Pisicii și la Grindu, satul în care nu există casă fără doliu la poartă! Ca și ''Titanicul'', nava ''Mogoșoaia'' s-a scufundat foarte repede, în urma impactului cu o barjă bulgărească, doar câțiva pasageri reușind să se salveze!
Dintr-o singură izbitură, un sat întreg a rămas fără majoritatea locuitorilor săi, incluzând aici și prieteni, rude sau simpli vizitatori.
În septembrie, pe întreaga durată a lunii, Pisica plânge de dorul celor care nu mai sunt.
În timp ce, în fiecare curte, ard lumânări și se simte atmosfera apăsătoare care domină amintirile acelor zile, și astăzi, greu de descris în cuvinte...
Dacă ești atent, se aude și acum vuietul mulțimii de la Grindu și Galați când s-a declanșat isteria generală după ce s-a aflat că ''Mogoșoaia'' s-a scufundat la nici cinci minute de la desprinderea de țărm...
În septembrie, la Grindu, am remarcat câteva caracteristici care definesc starea de spirit a localnicilor: drumul cel mai bătătorit, pe două rânduri, duce la cimitir, preotul satului a depășit toate recordurile în materie de slujbe, nu există vreun localnic care să nu aibe, fie și printr-o simplă cunoștință, cea mai mică legătură cu tragedia de pe ''Mogoșoaia'', se fac cele mai multe colive pe cap de credincios venit să plângă morții, supraviețuitorilor nu le mai este frică de moarte, dovadă că dumnealor continuă să facă naveta de la Galați cu aceleași mijloace de navigație din categoria ''Mogoșoaia'', uitați de lume, grindenii se luptă singuri ca să supraviețuiască, nici măcar în septembrie, nimeni nu își mai aduce aminte de ei, nici măcar ca legendă, nu s-a încumetat careva să facă măcar un film despre ''Titanicul românesc'', care ar fi rămas în istorie, e drept, ca o slabă consolare, dar măcar ca o poveste amară despre destinul mereu tragic al românului.
În septembrie, Pisica plânge cât pentru toate atentatele teroriste la un loc din Europa...
Aproape de miezul nopții, de pe Dunăre, dacă treci cu vaporul, în special pe 10 septembrie, poți vedea sutele de lumânări aprinse la priveghi.
Aproape de coincidență, ce ciudată întâmplare, după câțiva ani, pe 11 septembrie, se derula drama ''Gemenilor'' din America!
Să fie, pentru unii, septembrie o lună fatalistă? Eu știu că moartea nu are anotimpul său preferat...
Multe nopți dureroase au transformat priveghiul într-un moment mai mult decât solemn, fiind singurul loc unde poți sta la taină cu morții. Din păcate, Grindu duce în spate o dublă și dureroasă povară: moartea cetățenilor ei și sărăcia, pentru că autoritățile au uitat de multă vreme de ce plânge Pisica în septembrie!
Poate, cândva, când se vor mai potoli orgoliile politice, va fi amenajat, la Grindu, un muzeu al durerii.
Din păcate, în România, nu e loc decât pentru muzee ale durerii...
