TATĂL MEU, POMANAGIUL (Editura Betta, 2026), nu e o lectură de seară. Cartea aceasta e imposibil de citit înainte de culcare, pentru că nu te lasă să dormi. Cuvântul ei doare, apasă, trimite la revoltă. Mustește în paginile ei dorința de demascare. Trăim, așa cu spune autorul în romanul său epistolar, UN TIMP AL INTIMIDĂRII, în care CULTUL RECHINATULUI pare fără leac. Tocmai de asta nu poți adormi și nu poți PRIVI AMORȚIT sinceritatea din cele treizeci – plus una în două părți – de epistole. OL (Orban Victor, fost premier), a adus în viața celui care scrie eticheta POMANAGIU. Asociată cu cel căruia ÎI VA RĂMÂNE COPIL ÎNAINTE DE TOATE, această pecete doare și naște răzvrătire. COPIL CRESCUT DE TATĂ, Mircea Lungu străduindu-se să îi ȘTEARGĂ numele din lunga listă a POMANAGIILOR ELECTORALI imaginați de același OL.

Scrisorile alcătuiesc o imagine spinoasă a REGIMULUI ADEVĂRULUI AMÂNAT. Nume politice apar în încrengături dureroase, urâte. Alături de personajele acestea, vin altele, parcă pentru a echilibra balanța. Sanki Berechet, MEREU PUS PE DRIBLINGURI CU IMAGINAȚIA expeditorului, Aurică Rădulescu, fotbalistul cu nasturele de fildeș mult-râvnit, diriginta dintr-a opta, cu prețioasele recomandări de lectură, se armonizează în melodii de rock and roll la modă sau în frânturi de poezie. Copilăria, iubirea, Gheneralul – toate îl fac pe autor să recunoască: HABAR N-AVEAM DE FORȚA DRAMATICĂ A VIEȚII!

Ce ne reține atenția și ne rămâne mult timp în minte? Sigur jocul de cuvinte, mai mult sau mai puțin transparent: CHITIC / CHIȚIC, NU-MI-REA REA A GUVERNULUI, TURBA (REA ) din Marea Neagră.

Ce nu ne lasă nepăsători? Ceea ce numește autorul TACTICA SURDITĂȚII ȘI A LATRINEI, atât de firesc utilizată de putere și azvârlită cu ușurință în întrebările: PĂI, CE FACEȚI, MĂI? VĂ PUNEȚI CU NOI? Ce creează poezie? Nevoia ULIȚEI DE ȚARĂ în mijlocul punților spălate CÂND DE LA BABORD, CÂND DIN TRIBORD pentru a înlătura IZUL DE MURDĂRIE AL VIEȚII din aerul platformelor de foraj marin. Scrisorile pleacă spre destinatar, merg în lume, în foileton mai întâi, apoi în acest roman și par să se întoarcă spre sine, chiar dacă LOCOMOTIVA pentru care tatăl său strângea piesă cu piesă a rămas fără fluierele de pe Titanic. Tatăl, Ilie, pare păstrătorul cheii: VE, VE, VECI, CINE, CO, COPI, PILUL, ÎN, INAINTE DE TOATE! Da, copilul, viitorul. Dar nu fără a cunoaște durerea trecutului.