Franciso Villaespesa
(1877-1936)
Grădina amintirii
Eu știu că-i vie încă speranța, că nu piere,
duioasa-i lampă sufletu-mi lumină,
dar stins mi-este elanul și nu mai am putere
să-i smulg un nou tezaur ca aurul din mină.
Grădina amintirii mi-e singura avere,
dar mă-ntristez când intru și vîd numai ruină...
Uscați sunt chiparoșii, naramzii și-n tăcere
doar un izvor din toate suspinul nu-și termină.
O altă primăvară în toamna mea târzie,
doar c-un sărut, ea cea de mult plecată,
eu știu că Lindaraha ar mai putea s-aducă.
Dar nu mai sunt în stare s-o cat, s-aștept să vie.
Mai bine mi-e să-mi spun că n-a fost niciodată
și că visez etern c-a fost doar o nălucă.
din volumul Valori eterne ale poeziei hispanice. Traducere, prefață și note biobibliografice de Darie Novăceanu, Editura Minerva, 1991).




Nu sunt încă comentarii aprobate.