CUM AM OBȚINUT AZIL POLITIC LA MEDGIDIA...(2285)
Așteptam, alături de ceilalți gazetari, de câteva minute bune, ieșirea teatrală din Prefectura Constanța a președintelui Ion Iliescu. Atmosfera era deosebit de încordată din cauza SPP-iștilor, care au făcut tot ceea ce le-a stat în putință să ne timoreze!
Să bage frica în noi înainte să iasă președintele!
Să ne cumințească!
Să ne taie pofta de întrebări și explicații!
Să ne persifleze!
Eram mult prea încordați într-un moment de mare sărbătoare: “Sfânta Maria” și “Ziua Marinei”!
Până la urmă, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Mă refer la episodul “Măi, animalule!”.
Cu un amendament.
Cel care l-a înfruntat pe Ion Iliescu a fost Paul Pârvu și nu Radu Mazăre. Fac această precizare ori de câte ori am prilejul, pentru că m-am aflat umăr lângă umăr alături de colegul de la “Telegraf’, fotografie care a fost reprodusă de un ziar francez,
Despre incidentele sub genericul “Măi, animalule!” am scris două pagini de pamflete în ziarul Tineretul liber, la care lucram în acel an. Tirajul zilei s-a terminat imediat și oamenii întrebau pe stradă dacă le poate vinde cineva un exemplar… Eram fericit din punct de vedere profesional, dar habar nu aveam ce avea să urmeze…
Trei nopți la rând, niște băieți bine instruiți mă sunau din sfert de oră în sfert de oră pe telefonul fix. Pe fix, desigur… De unde mobile la acea vreme! Lipsit de experiență, ridicam receptorul după fiecare apel. Era 3-4 dimineața! Când vorbeau, când se îngânau, când tăceau! Când vorbeau, îmi spuneau să fiu atent pe unde traversez, pentru că au un camion pregătit pentru mine!
Chestiile astea le văzusem în diverse filme cu mafioți, dar nu credeam că o să trăiesc pe bune un asemenea episod! Am parcurs cea mai grea perioadă din întreaga mea carieră. Aveam un fix. Să nu fiu omorât în somn! Am pus roata de rezervă în ușa de la intrare. Îmi făceam calcule că, dacă spărgeau ușa, să am timp să mă apăr!
Aiurea.
M-am refugiat la Medgidia, la cramă, la prietenul meu, simpaticul Nache. Am simțit nevoia să mă rup 2-3 zile de Constanța… Practic nu știam ce se petrece cu mine!
Ce avea să urmeze? M-au mai dojenit și alții, spunându-mi că nu trebuia să scriu pamflete pe seama președintelui Iliescu... De cum am intrat in anticameră, m-a luat la rost un individ înalt, bine făcut și pus pe harță! “Ce ai avut, domnule, cu președintele țării? Cum de ți-ai permis să-l critici și să faci glume pe seama domniei sale?’
Am rămas mască. Oriunde, dar nu acolo, nu acolo îmi imaginam că o să dau peste un apărător sau fan al “Prezidentului”! Cineva, care abia intrase în birou, pentru că eram ziua în amiaza mare, mi-a făcut semn cu două degete puse pe umeri și am înțeles repede despre ce este vorba…
După o săptămână, l-am identificat în persoana colonelului Florea. Numele îmi era cunoscut, dar nu-l văzusem niciodată la față. În sistemul serviciilor speciale de atunci, Florea îl supraveghea pe tatăl meu la Canalul Dunăre-Marea Neagră! Tata știa acest lucru și obișnuia să-l înjure prin casă spre disperarea mamei mele, căreia, după o istorie a BUNICULUI, îi era frică de Securitate!
Am tras atunci o concluzie, valabilă, din păcate, și astăzi! Îngerii negri nu mor niciodată! Ei ne păzesc din toate pozițiile! După un stagiu în PRM, pe vremea tulbure a dictaturii de partid nășită, cu sprijinul lui Vadim Tudor, îngerul negru al tatălui meu a dispărut subit!
Din patru în patru ani, la alegeri, reapare îmbrăcat la trei ace și cu pălărie pe cap. După cum se manifestă, tot șef! Da, dar ați văzut cât de prompt a fost în cazul “Măi, animalule!”
De unde a aflat el atât de repede că intenționez să cer “azil politic” la Medgidia?
