Un cal arab

                          Imru ' Al-Qays

 

Pornesc în zori, când păsări pe cuiburi se întreabă,
și-n râpe apa curge peste coline-n grabă,
pe-un cal cu păr mărunt, slăbit de vânătoarea
prin locuri depărtate, de-aleasă viță-arabă.

 

Ce ager, pe răcoare, de parcă-a lui spinare
i-un pom înalt ivit peste-al colinei greabăn!
Cu smocuri la copite, onagrii îi întrece,
îți pare-un trepied peste pământul reavăn;

 

cu pulpe de gazelă, picioarele de struț,
spinare de măgar sălbatic, gâtul zdravăn.
Pășește pe copite ca pietrele din apă;
o crupă ca o dună, înrourată navă

 

a litierei; ochii-s oglindă lustruită
în care vălul-și pune-o frumoasă, spre-a-mbăta-vă.
Urechile-ascuțite arată viță-aleasă,
ca vacile-n cireadă și le ciulește-n stavă.

 

În spatele urechii i-un os rotund: căpăstrul
ca de-un buștean tăiat îl legi, fără zăbavă,
iar coada neagră, plină și grea, parcă-i ciorchinii
unui curmal din Sumayha,-n plină slavă.

 

De două ori s-alerge, și coapsa grea de rouă
îți pare vântu-n frunze de ath'ab* prin dumbravă,
iar ultima vertebră a spatelui i-un scripet
spre crupa ca un plai, întinsă ca o tavă.

 

Cum rumegă întruna, ai spune că un diavol
nebun se mișcă-ntr-însul, de parcă-ar vrea gâlceavă.

 

 

*specie de arbore asemănătoare cu tamariscul

 

(din Antologie de poezie arabă, perioada clasică, vol.1, traducere, antologie și note de Grete Tartler și Nicolae Dobrișan, Ed. Minerva, 1982)