Jan Van Nijlen

(1884-1965)

Dor 

Eu nu-s așa ingrat ca să-mi doresc 

O zare luminoasă, dar străină,

Menită să-mi umbrească nefiresc,

A patriei văratică lumină.



Când, însă, viscolele iernii bat,

Iar gerul și ninsoarea-nchid în turle

De alabastru lumea, simt deodat'

Că-n piept începe-un dor străin să-mi urle.



Mi-e iarăși dor de verzile coline,

De-orașe ca marmura de albe,

De soarele ce toarnă-n vin iubire,



De-umbrosul parc Borghese, cu terase

Pe care se aștern sonore salbe

De sudice cântări melodioase...

 

(traducere de Petre Solomon)



(din Antologie de poezie neerlandeză, olandeză și flamandă. În românește de Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci, Petre Solomon, Editura Minerva, 1973).