Dmitri Venevitinov

(1805-1827)

 


Sonet 



O, spirit pur, spre tine, izvor de poezie,

Îmi zboară pururi gândul pe-aripile iubirii;

El s-a pierdut de-acuma în temnița din glie,

Dar totu-n cer îl cheamă, spre țărmul nesfârșirii. 

Înfășurat în vălul misterelor eterne,

În van trudește duhu-mi să urce pân' la tine.

Citirea în adâncuri de inimi te discerne – 

Iubirea-mi mai rămâne, nădejdea mă mai ține...

O, liră, și speranța și dragostea o cântă!

În pragul veșniciei slăvește-acel izvor!

Chiar lumea de se surpă și bezna-n cer se-mplântă,

Iar hăul schimbă firea-n pustiu sugrumător – 

Tu cântă! Pe ruine să plângă neînfrântă

Iubirea care speră și crede-n viitor. 



(traducere de Ion Acsan și Nicolae Iliescu)



(din Antologie de poezie rusă, perioada clasică, vol. 1. Prefață, antologie și prezentări, Tatiana Nicolescu, Editura, Minerva, 1987).