Alfred de Musset

(1810-1857)



Sonet 



Ce mult îmi place-ntâiul fior al iernii! Pasul,

Când calcă, nu îndoaie păișul din câmpie.

Când vine coțofana pe câmp, și fin adie,

Castelul vechi și-ncepe, la focu-aprins, taifasul.

Oh, când de-napoiere, mai an, venise ceasul,

Văzui iar bunul Luvru cu-a bolții măreție,

Parisu-n fum și-ntreaga-i frumoasă-mpărăție...

(Și-acuma surugii i-aud cum nalță glasul);

Mi-e dragă vremea sură, și trecătorii, Sena

Sub mii de felinare târându-și mândră, trena;

Aveam să văd iar iarna... și, draga mea, pe tine!

Oh! gata stam s-alunec în ochii-ți de genune!

Salut dam casei tale, căci, doamnă, cine-ar spune

Că inima-ți prea grabnic plecase de la mine?



August 1829

(traducere de George Dumitrescu)

(din volumul Opere alese. Studiu introductiv de Val. Panaitescu, Editura de Stat pentru Literatură, 1959).