Gabriele d'Annunzio

(1863-1938)



Sonetele primăverii

I

Nu mai zâmbește'n ochii triști ai mei 

O licărire doar de voioșie.

Puternica și cruda-mi tinerețe

În brațele femeilor se stinge.



Prietenii'n zadar vor să mă'mbie

Chemându-mă la arme și la luptă.

Acuma-mi uit de soarta mea întreagă,

În desfătări nebune, trecătoare.



Un fel de-otravă dulce mă pătrunde,

O lâncezeală'ncet mă copleșește

Și nu mai am curajul să mai lupt –



Ca'n vremea când prin vânt, nebună,

Se avânta înaripata-mi strofă,

Strigând spre valuri: mare, mare, mare...



(din volumul Patruzeci și patru de sonete. Alese și traduse în metru original, cu biografie, bibliografie a poeziilor poetului, o bibliografie italo-română și un studiu despre sonet de Dimen Constantinescu și un portet și gravuri cioplite în lemn de Marcel Olinescu, Editura Hyperion, 1934).