Adam Mickiewicz

(1798-1855)


Corabia 

 


Freamăt mai mare, umbre târâte ne-ncetat,

Matrozu-n scară urcă, fiți pregătiți copii!

E sus, atârnă-n pânza ce nu o poți zări,

Pândind ca un păianjen mișcarea încordat.



Vânt, vânt! Ce trist e vasul, se smulge din strânsori,

Se-avântă, se afundă-n vârtejul înspumat,

Grabănu-i sus, pe valuri spre stele s-a-nălțat,

Cu fruntea taie norii și prinde vântu-n zbor.



Și sufletu-mi aleargă-n catargul avântat,

Și îmi trasaltă gândul ca pânza fluturând,

Iar țipătu-mi se-mbină cu-alaiul cel zurliu;



Brațele-ntind, pe pieptul corabiei lăsat,

Chiar pieptul meu se pare că o grăbește blând;

Ca fulgu-s! Vesel! Tandru! Sunt pasăre și știu!




(din volumul Balade și romanțe • Sonete din Crimeea. Traducere din limba polonă de Passionaria Stoicescu și Constantin Geambașu, Editura Eikon, 2022).