Heinrich Heine 

(1797-1856)



A fost mereu senină ziua mea 



A fost mereu senină ziua mea,

Mi-a fost la fel și noaptea luminoasă.

Poporul meu cu lira mea voioasă

A fost amic și-amic va rămânea.



Acum e-n pline drepturi vara mea,

Dar eu demult am terminat de coasă.

E vremea! Viața asta mult frumoasă

O părăsesc, cu toate că n-aș vrea.



În urma-mi florile parfum respiră

Și vine blând să le sărute vântul.

Iar mâna-mi grea a-ntârziat pe liră,

Ea nu va mai ține pocalu-n spume.



O, ce hidos și groaznic e mormântul!

O, ce mi-e greu să mă despart de lume!



( din volumul Poeme. Traducere de Petru Cărare, Editura Litera Internațional, 2003 ).