Cu mai bine de un an și jumătate în urmă, poetul Mircea Lungu accepta provocarea de a aduce zilnic, în pagina de Literatură a ziarului „Timpul de Constanța”, câte un poem din marea poezie a lumii.
A rezultat un proiect remarcabil, „Poemul zilei”, care a însemnat 565 de întâlniri cu poezia și cu vocile unor autori din spații culturale diverse, într-un demers discret, dar consecvent, dedicat lecturii.
Volume de poezie publicate:
Singurătatea nu-mi aparține, Sunt și cuvintele tale, Trenul de marfă, C-am stat sub vânt, volum premiat cu premiul Cartea anului la secțiunea poezie a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, 2020.
Volum de proză publicat:
Romanul epistolar Tatăl meu, pomanagiul, Editura Betta, 2026.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Timpul de Constanța
Semnătura Timpul
Mircea Lungu
Poet, prozator, publicist și promotor al literaturii
A transformat pagina de Literatură a Timpului într-un spațiu de întâlnire zilnică cu poezia universală, prin proiectele „Poemul zilei” și „Sonetul zilei”.
Poezie
Literatură universală
Proză
Publicistică
883
articole publicate
2014
prima semnătură în arhivă
17 septembrie 2026
cea mai recentă apariție
- Singurătatea nu-mi aparține
- Sunt și cuvintele tale
- Trenul de marfă
- C-am stat sub vânt
- Tatăl meu, pomanagiul (roman epistolar)
- Premiul Cartea anului, secțiunea poezie, Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, 2020
- Membru al Uniunii Scriitorilor din România
- 565 de ediții ale proiectului „Poemul zilei”
Arhivă
Articole semnate de Mircea Lungu
Dreptul de port carte - XIII
Nu știu câte secunde de intimitate au petrecut John Lennon și asasinul său. Despre împletitura fluidă a vocilor, din momentul în car
Poemul zilei - CCVII
Erou negru Gwendolin Brooks Erau timpuri mărețe. Și, bineînțeles că sângele îmi v
Poemul zilei - CCVI
21 Fapte bune Cristian Pricop azi am făcut numai fapte bune: am alungat tris
Caviarii de carton s-au împușcat în picior...
Itulah sebabnya saya tidak mencari kata-kata, juga tidak tahu bagaimana memulainya, jadi saya tidak dapat mengatakan dengan tepat apakah it