Cu mai bine de un an și jumătate în urmă, poetul Mircea Lungu accepta provocarea de a aduce zilnic, în pagina de Literatură a ziarului „Timpul de Constanța”, câte un poem din marea poezie a lumii.
A rezultat un proiect remarcabil, „Poemul zilei”, care a însemnat 565 de întâlniri cu poezia și cu vocile unor autori din spații culturale diverse, într-un demers discret, dar consecvent, dedicat lecturii.
Volume de poezie publicate:
Singurătatea nu-mi aparține, Sunt și cuvintele tale, Trenul de marfă, C-am stat sub vânt, volum premiat cu premiul Cartea anului la secțiunea poezie a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, 2020.
Volum de proză publicat:
Romanul epistolar Tatăl meu, pomanagiul, Editura Betta, 2026.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Mircea Lungu
A transformat pagina de Literatură a Timpului într-un spațiu de întâlnire zilnică cu poezia universală, prin proiectele „Poemul zilei” și „Sonetul zilei”.
- Singurătatea nu-mi aparține
- Sunt și cuvintele tale
- Trenul de marfă
- C-am stat sub vânt
- Tatăl meu, pomanagiul (roman epistolar)
- Premiul Cartea anului, secțiunea poezie, Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, 2020
- Membru al Uniunii Scriitorilor din România
- 565 de ediții ale proiectului „Poemul zilei”
Articole semnate de Mircea Lungu
Dreptul de port carte - XI
Plecat fiind, dragul meu cititor, simbolic sau nu, rândurile de față vor avea textul unei telegrame. Stop. Aș fi vrut să-ți scriu des
Poemul zilei - LXXIV
Crâșmărița Vergiliu Pune căiță grecească în cap crâșmărița Sirisca Și pr
„Indignat” guvernul WhuCioBol trecea
,,ori în ce zi veți mânca dintr-însul, să vor deșchide ochii voștrii și veți fi ca dumnezeii, știind binele și răul”. Nu am s
„Miracolul incompatibilității” nu este egal cu miracolul incomparabilității creștine
Credeam că le-am văzut, auzit pe toate, în materie de nerespectarea Constituției. Constat, însă, că procesarea evenimentelor, asemen
Poemul zilei - LXX
Ciocanul Manuel Bandeira Scrâșnesc roțile la cotitura căii ferate, Adânc, neiertător,
Poemul zilei - LXV
Ore Tristan Corbiere Milă tâlharului vânat! Deochi la ochiul asasin! Fier pentru fierul spadasin
Poemul zilei - LXIV
Strigoii George Bacovia Cu roșii fanare, galbene, verzi Trec noaptea strigoii pri